Interviu cu un medic veterinar din Suedia
- Asociatia Studentilor Veterinari Iasi
- Jun 10, 2020
- 7 min read
English translation BELOW!
1. Care este promoția în care ai terminat?
Am absolvit facultatea în 2017.
2. Ce te-a determinat să alegi această profesie? Care este partea ta preferată în această meserie?
Determinarea mea inițială a fost de a deveni medic dar în anul în care am început facultatea, sistemul de sănătate trecea printr-o perioadă grea așa că am ales medicina veterinară despre care, sinceră să fiu, nu știam prea multe. Partea preferată a profesiei este simplă, capacitatea de a salva viețile unor ființe neajutorate.
3. Unde lucrezi acum?
Momentan lucrez la o clinică mare din Stockholm, Suedia, parte a unui lanț internațional, care are tendința de a prelua diverse clinici și spitale din Europa sub aripa proprie.
4. Ești mulțumit de câștiguri? Ți-ai fi dorit altceva? (cât ești de mulțumit din punct de vedere profesional, work/life balance) Ce nu îți place?
Eu sunt încă la început de drum, destul de mulțumită de câștiguri. Viața de după primii ani de facultate se reduce la dorința de a absorbi cât mai multe informații din toate sursele posibile, prin urmare balanța work/life înclină clar spre muncă, dar asta din alegerea proprie pentru că sistemul de aici este bine organizat și nu m-am aflat în situația în care să lucrez peste program mai mult de o oră ( comparativ cu mulți colegi din România, care se află adesea în necesitatea de a munci mult peste program).
Ce urăsc în această profesie este eutanasia, deși chiar și ea aduce uneori satisfacția că ai oprit suferința unui animăluț. Un alt aspect neplăcut este necesitatea de a învăța lucruri care ar fi trebuit predate și exersate mai mult în facultate, mă uit adesea la colegii mei suedezi care se descurcă minunat la unele capitole ( de exemplu capacitatea de a interpreta corect rezultatele de laborator).
5. Cum ai ajuns acolo?
În Suedia am ajuns din motive personale. Nu plănuiam oricum să rămân în România dar nici nu am visat să calc pe meleagurile uneia dintre țările văzute ca reci, îndepărtate, supraeducate și cu o limbă ciudată. La capitolul angajare, lucrurile nu au fost ușoare, am fost obligată să învăț limba, deși toți suedezii vorbesc o engleză perfectă, legislația îmi cerea capacitatea de a scrie și comunica în limba suedeză. Statul oferă cursuri gratuite de limbă, după ce obții un număr de identificare echivalent CNP ului, pentru care am luptat 4 luni,dar asta este altă poveste. Învățarea limbii la nivel basic mi-a luat 6 luni apoi am reușit să obțin un job de asistent veterinar într-un spital din pură întâmplare de a contacta managerul spitalului pe LinkedIn.
Slavă tratatului UE, studiile mi-au fost echivalate și am avut nevoie doar de câteva documente de la Colegiul Medicilor Veterinari din România și certificatul prin care demonstram cunoștiințele lingvistice pentru a-mi câștiga dreptul de practică pe o perioadă de 1 an. Timp de 6 luni am lucrat ca asistent veterinar, timp în care m-am acomodat cu sistemul, perfecționat limba și învățat cât de mult a fost posibil, apoi am fost angajată ca medic veterinar. Între timp mi-am obținut și dreptul de practică permanent pe teritoriul Suediei. Încă mă obișnuiesc cu sistemul, legislația este serioasă aici, animalele au asigurare de sănătate, all good, doar să îți faci treaba cum trebuie și să respecți regulile.
6. Te-ai adaptat greu? Ți se pare că erai tratat altfel decât ceilalți?
Adaptarea este încă greoaie, oamenii gândesc altfel aici și sunt în general mai reci. Nu le plac grupurile mari și le câștigi greu încrederea. Tratată altfel am fost cu siguranță, nu din rasism ci din stângăcia suedezilor de a comunica cu imigranții. Capacitatea mea de a înțelege și a avea răbdare a avut un rol crucial deși unele din contactele inițiale mi-au adus stări de depresie.
7. Dacă te-ai putea întoarce în timp, ce sfat ți-ai da?
Sfatul ar fi practică, practică, practică, culege informații din literatura internațională, participă la congrese, sunt o cale ușoară de a primi o cantitate serioasă de informații importante.
8. Ce ți-a lipsit cel mai mult pe perioada studeției? Profesional vorbind.
Mi-ar fi plăcut o altă organizare a programei, am avut materii care nu sunt de niciun folos unui medic veteterinar (de ex. agronomia); de asemenea aș fi vrut să se recurgă mai mult la partea practică acolo unde este necesar (medicală, chirurgie etc).
9. Ce sfat le dai actualilor studenti?
Sfatul pe care l-as da este același cu cel pe care mi l-aș da mie dacă m-aș putea întoarce în timp. Materii serioase aș zice, fiziologie și fiziopatologie, semiologie/medicală+ ecografie și radiologie, bacteriologie, virusologie și examene de laborator, toxicologie, farmacologie, boli infecțioase care au relevanță.
Și foarte important, distrați-vă cât de mult se poate în anii de studenție, nu se întorc și rămân bine ancorați în memorie.
10. Ce planuri de viitor ai?
Planul de viitor este să devin specialist pe animalele de companie, ceea ce durează între 3 și 10 ani, urmând cursuri de specializare, desigur, iar pe viitorul mai îndepărtat, să îmi aleg o anumită ramură de specializare pentru că nu le poți ști pe toate și e mai fun când ești sigur în totalitate pe ceea ce faci.
1. In what year did you graduate?
I graduated in 2017.
2. What made you choose this profession? What’s your favourite part of the job?
I wanted to become a doctor at first, but the health system was going through a rather rough patch the year I started faculty in, which made me opt for Veterinary Medicine, that I didn’t know much about, frankly. It’s easy to choose my favourite part of the job: the ability to save the lives of helpless beings.
3. Where are you working now?
Now I’m working at a big clinic in Stockholm, Sweden, which is part of an international chain that takes many clinics and hospitals in Europe under its wings, so to say.
4. Are you happy with what you’re earning? Would you have wanted something else? Is there anything you dislike?
I’m still only at the beginning of the road, but I am pretty happy with my current salary. The first few years after graduation can be basically summed up to the desire to absorb as much information as possible from all the available sources, therefore the work/life balance definitely favours and tips towards work, but this was the choice I made, because the system here is well organized. I’ve never found myself in a situation in which I had to work overtime more than an hour (in comparison to many of my colleagues that are working in Romania, who often find themselves needing to work longer overtime).
What I hate in this profession is euthanasia, even though it sometimes brings the satisfaction of having ended a small animal’s suffering. Another unpleasant part is the necessity of learning things that should have been taught and practiced more during faculty. I oftentimes look at my Swedish co-workers who do certain things very well (such as correctly interpreting lab results).
5. How did you get there?
I ended up in Sweden due to personal reasons. I had no plans to remain in Romania, but I didn’t dream about treading the paths of a country that is seen as a cold, distant, over-educated and with a strange language either. When it comes to getting a job, the things weren’t at all easy. I had to learn their language, even though all Swedes speak English perfectly. The legislation specifies that, in order to get employed, I had to be able to write and communicate in Swedish. The state offers free Swedish courses, after you get an identification number similar to the CNP (“cod numeric personal”, the Romanian ID that is unique for each person), for which I had to fight for four months, but that is a whole other story. Learning the language at a basic level took me six months, after which I managed to get a job as a veterinary assistant at a hospital thanks to randomly contacting the hospital manager on LinkedIn.
Praised be the EU Treaty, through which I had my studies recognized and equated, only needing a few extra documents from the Veterinary Doctors College of Romania, and the certificate that proves my linguistic knowledge, in order to win the right to be a practitioner for a year. I worked there for six months, during which I grew accustomed to the system, I perfected my Swedish and I learnt as much as I could. Afterwards I was hired as a veterinary doctor. In the meantime, I obtained the right to permanently being a practitioner in Sweden. I am still getting used to the system. The legislation is very serious here, the pets have health insurance, it’s all good, as long as you do your job and respect the rules.
6. Was it difficult to adapt? Did it seem like you were treated differently?
Adapting is still kind of slow here, people think differently and are, in general, colder. They don’t like large groups and earning their trust is difficult. I was definitely treated differently, not due to racism, but because of their clumsiness in communicating with immigrants. My capacity to understand and my patience played a crucial part, although some of my initial contacts brought me to a state of depression.
7. If you could go back in time, what piece of advice would you give to yourself?
Practice, practice, practice, get as much information and knowledge you can from international literature, go to congresses. These are the easy way of getting a serious amount of important information.
8. What did you miss most when you were a student, professionally speaking?
I would have liked a different manner of organising the curriculum. I studied disciplines that were of no use to a veterinarian (such as Agronomy); also, I would have liked to have more practice time at the disciplines which require as much practice as possible (Surgery, Clinical courses on various domestic animals etc.).
9. What advice would you give to the current students?
I would give them the same advice I would have given myself had I been able to go back in time. You have to pay attention and study the following, especially: Physiology, Physiopathology, Bacteriology, Virusology and laboratory exams, Toxicology, Pharmacology, and also infectious diseases that are relevant. Also, make sure to have as much fun as you can during these years, they’re never coming back and the memories you make during them will forever remain strong.
10. What are your plans for the future?
I plan on becoming a small animal specialist, which takes between three and ten years, by going through specialisation courses, of course, and, long term, I would like to choose a certain branch in this specialisation, because you just can’t know it all and it’s a lot more fun to be completely and utterly sure and certain about what you’re doing.
Comments